Dan Petrescu spune că, spre deosebire de liderul Dinamo, echipa sa joacă fotbal adevărat și doar cele două sincope de acasă au împiedicat Unirea să fie pe primul loc.
Domnule Petrescu, cât mai poate Unirea? Mai poate mult și bine. Nu-mi place că ratăm în fiecare meci cu seninătate o mulțime de ocazii. În rest, noi jucăm un fotbal cu adevărat bun și dominăm clar toate meciurile pe care le jucăm, indiferent dacă pierdem sau câștigăm. Din păcate, Craiova și Iașiul ne-au dat trei goluri din două ocazii și suntem doar pe doi, deși corect era să fim lideri.
V-ați supărat pe câțiva jucători după meciul cu Farul. O să faceți curățenie la iarnă? Nu-mi place să dau nume, dar unii jucători m-au dezamăgit. Se supără că nu joacă, iar când intră nu fac nimic pe teren. Dacă era Daniel Stan refăcut, cred că aveam mult mai multe goluri marcate. Stați liniștiți că acei jucători vor avea viață grea cu mine și poate că da, unii chiar vor pleca la iarnă. Nu vreau totuși să exagerez sau să par ipocrit, pentru că totuși suntem la doar un punct de lider.
„Nu m-a căutat nimeni de la Steaua“
Ați inventat pur și simplu un fotbalist, Bruno Fernandes… Bruno a jucat senzațional în cele patru meciuri în care l-am folosit, iar echipa n-a primit gol. Îmi reproșez faptul că n-am fost cel mai corect și mai inspirat antrenor când, după meciul câștigat la Vaslui, l-am scos, cu Poli Iași acasă, și am pierdut. Schimb rar fotbaliștii care joacă bine, dar uite că atunci am greșit.
La Sportul, apelați la un psiholog pentru a-i remonta pe jucători după înfrângeri. La Urziceni folosiți aceeași tactică? Nu. La Urziceni eu, împreună cu ceilalți antrenori, sunt psihologul. Nici nu cred că mai avem nevoie. Victoriile sunt cel mai bun susținător moral. Sper să batem și pe CFR etapa viitoare, deși aș fi preferat să-i întâlnim după meciul lor cu Bordeaux.
Ați fost tentat în aceste zile să părăsiți pe Unirea. V-a contactat Gigi Becali pentru a merge la Steaua? Nu sunt așa de ușor de tentat și oricum nu m-a sunat nimeni de la Steaua. Îi doresc multă baftă lui Dorinel, e un antrenor bun, dar nu mă interesează ce se întâmplă la Steaua. Am un contract beton la Urziceni și oricum vreau să-mi duc munca până la capăt aici.
Meme a plâns de bucurie Managerul general al Unirii Urziceni, Mihai Stoica (foto), a fost impresionat până la lacrimi de victoria ialomițenilor cu Farul Constanța. „A fost un galop de sănătate. Cel mai bun joc de când sunt eu la Urziceni. Mi-au dat lacrimile când l-am văzut pe Apostol cum aleargă și deposedează. Nu cred că o să mai pierdem vreun meci în acest tur“, a declarat Meme, uitând că urmează jocurile cu CFR, Dinamo și Poli Timișoara.
"Mi-e ciudă când văd cum joacă alte echipe care câștigă dintr-o ocazie și se cred mai bune ca noi." – Dan Petrescu, antrenor Urziceni
Â
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER